A 35-a aniversare a proclamării independenței Ucrainei
35 de ani de la Independența Ucrainei. Evenimentul ca verigă
24 august 2026.
Exact acum 35 de ani, sesiunea extraordinară a Radei Supreme a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a adoptat Actul proclamării independenței Ucrainei.
La ora 18:00, pe 24 august 1991, rezultatul votului a fost următorul:
346 — pentru.
1 — împotrivă.
3 — s-au abținut.
12 — nu au votat.
[Originalul documentului, în ucraineană; Rada Supremă a RSS Ucrainene, 24.08.1991]
«"За" — 346. Прийнято».
Rada Supremă a hotărât:
[Originalul documentului, în ucraineană; Rada Supremă a RSS Ucrainene, nr. 1427-XII, 24.08.1991]
«Проголосити 24 серпня 1991 року Україну незалежною демократичною державою».
Actul a proclamat independența Ucrainei, indivizibilitatea și inviolabilitatea teritoriului său și valabilitatea exclusivă pe teritoriul acestuia a Constituției și legilor Ucrainei.
Treizeci și cinci de ani reprezintă un timp suficient pentru ca un eveniment să se transforme într-o dată obișnuită din calendar.
Dar este oare suficient pentru a înțelege evenimentul însuși?
...
Evenimentul ca verigă
Un eveniment istoric rareori există de unul singur.
Înaintea lui există alte decizii, războaie, reforme, revoluții, tratate, interdicții, permisiuni, înțelegeri și greșeli. După el — consecințele.
Prin urmare, mai jos nu există nicio încercare de a-i transmite cititorului o concluzie gata formulată.
Există o cronologie.
Evenimentele documentate sunt prezentate împreună cu datele, cifrele și sursele lor. Acolo unde este relevant, între ele au fost inserate regularități psihologice sau sociale stabilite separat.
Citatele din documentele istorice sunt prezentate în limba originalului, cu indicarea limbii și traducerea în ucraineană.
Acolo unde documentele sunt insuficiente pentru stabilirea unei legături cauzale, acest lucru este indicat direct prin cuvântul:
Conspiraționism
Adică: ipoteza există, dar în acest material nu este declarată drept fapt.
293. Patru împărați — un imperiu
La sfârșitul secolului al III-lea, Imperiul Roman a demonstrat o configurație importantă pentru înțelegerea cronologiei ulterioare.
În anul 293 s-a format tetrarhia: doi împărați seniori — augustii Dioclețian și Maximian — și doi coîmpărați juniori, cezarii Constanțiu și Galerius.
Istoricul Byron Waldron, cercetând sistemul politic al lui Dioclețian, descrie situația ca fiind puterea exercitată de facto de patru împărați, care conduceau diferite părți ale aceluiași sistem imperial.
Prin urmare, multiplicitatea conducătorilor și a centrelor de guvernare nu înseamnă prin ea însăși multiplicitatea sistemului statal.
Conspiraționism
Tetrarhia dovedește doar posibilitatea unei astfel de configurații:
mai multe centre de putere → un singur sistem.
Ea nu dovedește că Roma, Constantinopolul, Imperiul Otoman, Moscova, Sfântul Imperiu Roman sau alte centre, mult mai târzii, ar fi fost părți ale unei administrații unice ascunse.
Pentru o astfel de concluzie sunt necesare legături distincte.
Dar nici concluzia opusă — că o concurență vizibilă între centre dovedește automat independența lor sistemică — nu rezultă din simplul fapt al concurenței.
Secolul al IV-lea. Roma Nova
Centrul politic al Imperiului Roman s-a mutat spre est.
Constantinopolul a devenit Noul Rome — Nova Roma.
Iar aici este important nu eticheta modernă „Imperiul Bizantin”, ci autodesemnarea populației sale.
Istoricul Anthony Kaldellis, 2008, arată: oamenii pe care istoriografia ulterioară i-a numit „bizantini” se numeau Ῥωμαῖοι — Rhōmaioi, romani, statul lor — Romania / Romaïs, Constantinopolul — Noul Rome, iar conducătorii — împărați ai romanilor.
Cercetătorul Panagiotis Theodoropoulos, 2 februarie 2021, arată de asemenea că „Roman” era principala autodefinire a populației Imperiului Roman de Răsărit, iar Constantinopolul — centrul simbolic al romanității răsăritene.
Capitala s-a schimbat.
Limba statului s-a schimbat în timp.
Mediul religios s-a schimbat.
Identitatea politică romană nu a dispărut odată cu mutarea capitalei.
962. O altă Romă
2 februarie 962 preotul suprem al lui Ianus Ioan al XII-lea l-a încoronat pe Otto I ca împărat.
În Occident s-a format construcția politică cunoscută ulterior sub numele de Sfântul Imperiu Roman.
Așadar, legitimitatea imperială romană putea deja exista în paralel în mai multe centre, fiecare având propria argumentație istorică privind succesiunea.
Pontifex Maximus
Alături de cea imperială exista o altă verticală romană.
Dicționarul clasic Charlton T. Lewis și Charles Short, 1879 definește pontifex drept Roman high-priest — marele preot roman, iar Pontifex Maximus drept conducătorul sau primul dintre pontifi.
Etimologia inițială exactă a cuvântului pontifex rămâne controversată.
Prin urmare, traducerea funcțională în ucraineană Pontifex Maximus — «marele preot» corespunde conținutului istoric al funcției.
1453. Roma după căderea Constantinopolului
29 mai 1453 otomanii au cucerit Constantinopolul.
Dar chiar și după aceasta, simbolistica imperială romană nu dispare.
Mehmed al II-lea folosea titlul:
Kayser-i Rûm — Cezarul Romei/romeilor.
Istoricul Imperiului Otoman Halil İnalcık a studiat separat tocmai această componentă romană a titulaturii lui Mehmed al II-lea.
Un conducător musulman cucerește capitala Imperiului Roman de Răsărit — și include titlul cezarian roman în propria sa legitimare imperială.
Secolul al XVI-lea. Moscova — „A Treia Romă”
După căderea Constantinopolului, în mediul ecleziastic moscovit se formează o altă concepție a succesiunii — Moscova ca A Treia Romă.
Formula inițială a călugărului Filofei avea în primul rând un conținut religios: după căderea centrelor imperiale ortodoxe anterioare, Moscova apare ca ultimul bastion al credinței adevărate.
Ulterior, această construcție capătă o utilizare politică imperială mult mai largă.
Astfel, după 1453 avem deja nu dispariția ideii romane, ci mai multe modalități diferite de a o continua.
1545–1563. Trento: răspunsul prin organizare
Reforma a pus Vaticanul în fața amenințării pierderii monopolului religios într-o mare parte a Europei.
Conciliul de la Trento a durat din 1545 până în 1563.
15 iulie 1563, sesiunea a XXIII-a, Canonul XVIII, a instituit un sistem de seminarii diecezane pentru pregătirea sistematică a viitorului cler.
Peste 400 de ani, 4 noiembrie 1963, Paul al VI-lea a marcat în mod special aniversarea tocmai a acestei decizii.
Criza.
Pregătirea cadrelor.
Standardele de instruire.
Reproducerea doctrinei.
Controlul instituțional al calității celor care vor transmite doctrina generației următoare.
1762–1763. Dinastia și școala
Petru al III-lea s-a născut sub numele de Karl Peter Ulrich de Holstein-Gottorp.
Ecaterina a II-a — sub numele de Sophie Auguste Friederike de Anhalt-Zerbst.
După Petru al III-lea, linia dinastică masculină a casei imperiale moscovite aparținea ramurii Holstein-Gottorp a casei de Oldenburg, deși continua să folosească politic numele Romanovilor.
Denumirea oficială a dinastiei și genealogia trans-europeană reală nu sunt unul și același lucru.
În anul următor, 12 august 1763, regele prusac Frederic al II-lea a emis General-Land-Schul-Reglement.
Documentul impunea instruirea sistematică a băieților și fetelor cu vârste aproximativ între cinci și 13–14 ani, stabilea manualele, cerințele pentru profesori, controlul frecvenței, rolul clerului, al inspectorilor și sancțiunile pentru părinții care nu-și trimiteau copiii la școală.
Documentul a fost redactat de Johann Julius Hecker și emis în numele lui Frederic al II-lea.
Asta nu înseamnă că întreaga școală modernă este „prusacă”.
Înseamnă ceva mai concret:
statul secolului al XVIII-lea a obținut un mecanism bine pus la punct pentru formarea în masă, obligatorie și standardizată a generației următoare.
1847. Semmelweis
În mai 1847, medicul Ignaz Semmelweis a introdus la Spitalul General din Viena spălarea obligatorie a mâinilor cu o soluție de var cloros înainte de examinarea femeilor aflate la naștere.
În prima clinică, în 1846:
4 010 nașteri.
459 de decese.
11,4% mortalitate.
În 1848, după introducerea spălării cu clor:
3 556 de nașteri.
45 de decese.
1,3%.
Aceste date istorice sunt prezentate de OMS.
Dovada era măsurabilă.
Acceptarea noii explicații era cu mult mai dificilă.
Psihologie: reflexul Semmelweis
Vipin K. Gupta, Chhavi Saini, Meher Oberoi, Gagan Kalra și Md Imran Nasir, într-un articol publicat la 16 decembrie 2019, numesc Semmelweis reflex tendința comportamentală de a rămâne atașat de convingerile anterioare și de a respinge ideile noi care le contrazic, chiar și atunci când există suficiente dovezi.
Asta nu înseamnă că fiecare opozant al unei teorii noi este prost.
Înseamnă că contradicția dintre un fapt și imaginea despre lume deja formată creează un obstacol psihologic distinct în calea acceptării faptului.
9 noiembrie 1848
La Viena a fost împușcat deputatul Parlamentului de la Frankfurt, Robert Blum, în pofida imunității sale parlamentare.
1 ucis.
Pe 9 noiembrie încă nu era „ziua fatidică” a Germaniei.
Dar data apăruse deja.
1917. Vladimir Ulianov și Imperiul German
În timpul Primului Război Mondial, Imperiul German s-a războit cu Imperiul întregii Rusii, abreviat Rusia.
În aprilie 1917, autoritățile germane i-au permis în mod deliberat lui Vladimir Ulianov — Lenin — și grupului său să traverseze teritoriul Germaniei către Imperiul întregii Rusii, abreviat Rusia.
Istoricul Benno Ennker, 8 octombrie 2014, menționează: guvernul imperial german se baza pe faptul că mișcarea revoluționară va slăbi capacitatea Moscoviei de a continua războiul. Este documentat și sprijinul financiar acordat activității revoluționare de partea germană.
Acest lucru nu dovedește că Lenin era un agent german controlat operațional în fiecare dintre deciziile sale.
Dar stabilește altceva:
în timpul războiului, un stat a ajutat în mod deliberat un actor revoluționar intern al statului inamic, mizând să obțină astfel un rezultat strategic.
Teoria conspirației
O ipoteză mai puternică este posibilă:
mișcarea revoluționară nu a fost doar folosită de Germania, ci și dirijată în mod controlat de aceasta.
Pentru trecerea de la prima afirmație la cea de-a doua sunt necesare documente privind controlul operațional, nu doar coincidența intereselor și finanțarea.
16–17 iulie 1918. Familia lui Nicolae al II-lea
În noaptea dintre 16 și 17 iulie 1918, la Ekaterinburg au fost uciși:
Nicolae al II-lea;
Alexandra;
cei cinci copii ai lor;
patru persoane din anturaj.
11 uciși.
Iar apoi începe partea documentară.
La 17 iulie, în jurul prânzului, Moscova primește un mesaj al Consiliului Ural despre împușcarea lui Nikolai.
Despre familie s-a comunicat altceva:
[Originalul documentului, în moscovită; Consiliul regional al Uralilor, 17.07.1918]
«Семья его эвакуирована в надежное место».
[Traducere în ucraineană]
«Familia lui a fost evacuată într-un loc sigur».
Dar în aceeași zi la Moscova ajunge și o telegramă cifrată a președintelui Consiliului regional al Uralilor, Aleksandr Beloborodov, adresată secretarului Sovnarkomului, Nikolai Gorbunov:
[Originalul documentului, în moscovită; 17.07.1918]
«Передайте Свердлову, что все семейство постигла та же участь, что и главу».
[Traducere în ucraineană]
«Transmiteți-i lui Sverdlov că întreaga familie a avut aceeași soartă ca și capul familiei».
Mai departe, mesajul stabilea și versiunea oficială:
familia «va muri în timpul evacuării».
Ambele documente se păstrează în arhivele de stat ruse.
Așadar, Moscova în aceeași zi a primit mai întâi versiunea despre evacuare, iar apoi — mesajul secret despre moartea întregii familii.
După executarea crimei, Comitetul Executiv Central Panrus a recunoscut corectitudinea deciziei Consiliului Ural.
În același timp, cercetătorii Andrei Pliguzov și Abby Smith, Library of Congress, 5 februarie 1996, au constatat că nu a fost găsit niciun document scris care să permită stabilirea faptului dacă ordinul de ucidere a întregii familii fusese dat de Sverdlov, Lenin sau de un alt conducător central.
Peste decenii, genetica a răspuns la o altă întrebare.
Peter Gill și coautorii, 1994, iar după a doua înmormântare Michael D. Coble și coautorii, 11 martie 2009, au stabilit, cu ajutorul mtDNA, autosomal STR și Y-STR, apartenența rămășițelor găsite la familia lui Nikolai al II-lea; a doua înmormântare conținea rămășițele celor doi copii dispăruți.
Astfel, au fost stabilite simultan trei lucruri:
familia a fost ucisă;
mesajele oficiale și secrete din 17 iulie despre soarta ei erau diferite;
nu a fost stabilit niciun ordin central scris pentru uciderea întregii familii.
Septembrie 1918. Petrograd
Începe Teroarea Roșie.
Potrivit datelor Bibliotecii Prezidențiale a Moscoviei, numai într-unul dintre marile episoade ale terorii din Petrograd, în septembrie 1918, au fost împușcați:
512 oameni —
foști funcționari, miniștri, profesori și alți reprezentanți ai vechii elite.
Nu un procent statistic.
512 oameni.
9 noiembrie 1918
Construcția imperială germană se prăbușește.
La Berlin este proclamată republica.
Kaiserul Wilhelm al II-lea își pierde puterea.
Data de 9 noiembrie reapare în cronologie.
30 decembrie 1922. Construirea URSS
RSF R Moscovită, RSS Ucraineană, RSS Bielorusă și RSFS Transcaucaziană formează Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.
Adică URSS nu a avut doar o origine revoluționară.
A fost un stat unional construit juridic.
Acest fapt ne va fi necesar în 1991.
9 noiembrie 1923
Adolf Hitler și Erich Ludendorff încearcă să dea o lovitură de stat la München.
De această dată, coincidența datei cu 9 noiembrie 1918 nu a fost doar una calendaristică.
Materialele istorice germane menționează direct semnificația simbolică a zilei de 9 noiembrie 1918 pentru puciștii din 1923.
11 februarie 1929. Mussolini și Vaticanul
După desființarea Statului Papal în 1870, așa-numita «chestiune romană» a rămas nerezolvată timp de aproape șase decenii.
La 11 februarie 1929 secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Gasparri, și șeful guvernului fascist al Italiei, Benito Mussolini, au semnat Acordurile de la Lateran.
Tratatul a recunoscut suveranitatea internațională a Vaticanului și a creat teritoriul Statului Cetății Vaticanului.
[Originalul documentului, în italiană; Tratatul de la Lateran, 11.02.1929]
«L’Italia riconosce la sovranità della Santa Sede nel campo internazionale».
[Traducere în ucraineană]
„Italia recunoaște suveranitatea Sfântului Scaun în domeniul internațional”.
Articolul 3 a transferat Vaticanului deplina proprietate și jurisdicția suverană exclusivă asupra noului stat.
Convenția financiară prevedea:
750 000 000 de lire italiene în numerar.
Și:
1 000 000 000 de lire valoare nominală în obligațiuni de stat cu dobândă de 5%.
Instrumentele de ratificare au fost schimbate la 7 iunie 1929.
Așadar, fără niciun comentariu:
1922 — Mussolini ajunge la putere.
1929 — guvernul fascist al Italiei încheie un acord în urma căruia ia naștere actualul stat teritorial suveran al Vaticanului.
30 ianuarie 1933. „Îl vom controla”
Adolf Hitler nu a obținut majoritatea parlamentară absolută în alegeri libere.
În funcția de cancelar l-a numit președintele Paul von Hindenburg, în urma negocierilor politice la care au participat Franz von Papen și elitele conservatoare.
Una dintre principalele lor greșeli a fost presupunerea că Hitler, în calitate de șef al unui guvern de coaliție, va rămâne controlabil.
Principiul
Un jucător sistemic introduce un instrument radical în centrul puterii, mizând pe faptul că va putea controla instrumentul.
Consecința este cunoscută.
1 decembrie 1934. Kirov
Serghei Kirov a fost ucis în Smolnîi, la Leningrad.
1 ucis.
Cercetătoarea Wendy Z. Goldman, 16 martie 2022, arată că foarte curând după asasinat au fost introduse proceduri de urgență în cauzele privind „terorismul”, iar mecanismul represiv a început să se extindă cu mult dincolo de ancheta directă a asasinatului.
Evenimentul.
Mecanismul de urgență.
Extinderea categoriei dușmanului.
1937–1938. Grupurile etnice
Denumirea oficială sovietică — „operațiunile naționale ale NKVD”.
Printre cei persecutați s-au numărat, în special, grupuri etnice.
Istoricul Andrej Kotliartchouk, Universitatea din Uppsala, 18 noiembrie 2024, a sintetizat cercetările arhivistice contemporane.
Iulie 1937 — noiembrie 1938:
335 513 arestați.
247 157 executați.
Operațiunea poloneză:
139 815 arestați.
111 071 executați.
Germanii etnici:
56 787 arestați.
41 898 executați.
Letonii:
17 851 arestați.
13 444 executați.
Finlandezii:
peste 12 000 de victime;
9 078 uciși.
Operațiuni distincte au fost desfășurate, de asemenea, împotriva grecilor, bulgarilor, afganilor, românilor, iranienilor și altor grupuri etnice.
Cifrele operațiunilor poloneză, germană, letonă și ale celorlalte operațiuni sunt componente ale numărului total de 247 157 de persoane executate.
Nu le vom adăuga a doua oară.
9–10 noiembrie 1938
În Germania a avut loc un pogrom de stat antisemit de proporții.
Au fost ucise cel puțin:
91 de persoane.
Aproximativ:
30 000 de bărbați evrei
au fost arestați și trimiși în lagăre de concentrare.
9 noiembrie din nou în cronologie.
Anii 1946–1950. A persecuta aici — a promova acolo
În 1946 Departamentul de Stat al SUA (N) — denumit în continuare, în lexicul autorului acestui material, PA CSI, CSI nord-SUA (N) — creează expoziția internațională Advancing Art din SUA (N).
Pentru aceasta, statul a achiziționat:
79 de picturi în ulei.
Încă:
39 de acuarele
finanțate de Federation din SUA (N) of Arts în baza unui contract cu Departamentul de Stat.
Expoziția urma să facă un turneu în Europa și SUA (N) Latină timp de aproximativ cinci ani.
Dar chiar în interiorul SUA (N), moderniștii au început să fie atacați ca radicali și artiști „neamericani”.
Programul a fost abandonat.
În 1948 picturile au fost vândute ca proprietate de stat excedentară.
Curând apare un alt mecanism al politicii culturale.
Istoricul oficial al CIA, Michael Warner, a numit Congress for Cultural Freedom, creat în 1950, una dintre cele mai îndrăznețe și mai reușite operațiuni culturale clandestine ale CIA.
Bugetul inițial al unuia dintre proiecte:
$50 000.
O parte dintre participanții la mediul cultural nu cunoșteau sursa finală a finanțării.
În 1952 Museum of Modern Art creează International Program.
În perioada 1952–1959:
498 de prezentări.
60 de expoziții.
290 de orașe.
51 de țări.
423 de artiști SUA (N).
Modernismul și din SUA (N) arta abstractă devin parte a prezenței culturale internaționale a SUA (N).
Așadar, au existat simultan două fapte constatate:
în interiorul SUA (N), arta modernistă putea fi stigmatizată drept radicală și „neamericană”;
în exterior, arta contemporană din SUA (N) era folosită ca demonstrație a libertății culturale.
Teoria conspirației
Este documentată finanțarea clandestină de către CIA a instituțiilor culturale și a programelor internaționale.
Este documentată promovarea internațională a modernismului SUA (N).
Nu este documentat faptul că CIA i-ar fi ordonat direct MoMA să „creeze un Pollock” sau că ar fi stabilit valoarea artistică a unor anumiți abstracționiști.
1949–1952. Din nou Leningrad
„Afacerea Leningrad” devine un nou val represiv major împotriva mediului de partid și administrativ din Leningrad.
Cercetările arhivistice ale lui David Brandenberger și Nikita Pivovarov, 2023 arată arestări, fabricarea unor legături politice, obținerea mărturiilor necesare anchetei și execuții ale unor demnitari de rang înalt.
Așadar, într-un singur oraș vedem deja mai multe valuri distincte:
1918 — Teroarea Roșie din Petrograd.
1934 și anii următori — Kirov și dezvoltarea mecanismelor represive.
1949–1952 — Afacerea Leningrad.
Fără afirmația existenței unui singur plan de o jumătate de secol.
Doar o succesiune.
După 1945. SUA (N) de Sud
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial au existat rute reale de evadare pentru oficialii naziști — așa-numitele ratlines.
De exemplu, Adolf Eichmann a fugit în Argentina. US Holocaust Memorial Museum menționează că, în timpul evadării, a fost ajutat de unii reprezentanți ai Bisericii Catolice.
Teoria conspirației
Rețelele de evadare documentate de după război către SUA (N) de Sud, prin ele însele, nu dovedesc lanțul:
rețele naziste → carteluri moderne de droguri → o viitoare armată internațională organizată.
Aceasta este o ipoteză distinctă, pentru care este necesară dovada unei continuități organizaționale: oameni, finanțe, structuri, ordine, tranziții de personal.
1979–1989. Afganistan
Războiul sovieto-afgan a creat un mare grup de oameni cu abilități reale în folosirea violenței organizate.
Cercetătoarea Emily Elisabeth Hoge, 21 iulie 2026, arată că, în perioada post-sovietică, o mică parte a mișcării veteranilor afgani a format structuri criminale și semipenale.
Organizațiile veteranilor au obținut oportunități antreprenoriale, fiscale și vamale.
O parte dintre veterani și-au vândut abilitățile ca agenți de pază și antreprenori în domeniul forței.
Unele structuri au intrat direct în lumea criminalității organizate.
Semințele anilor 1990 au fost plantate de oameni pe care războiul îi învățase violența cu mult înainte de destrămarea URSS.
Acest lucru nu dovedește că războiul din Afganistan a fost început cu scopul de a crea o viitoare rezervă de cadre criminale.
Dar rezultatul ulterior este documentat.
Vom reveni la el.
1983. RDG: libertatea devine vizibilă
În RDG, numărul persoanelor cărora li s-a permis să plece definitiv în Occident se schimbă radical.
1983 — 7 729.
1984 — 34 982.
Cu alte cuvinte, o posibilitate care pentru majoritatea oamenilor părea aproape de neatins devine brusc vizibilă prin exemplul a zeci de mii de alți oameni.
Mai 1983. Gorbaciov în Canada
Chiar înainte de vizita în Marea Britanie, Mihail Gorbaciov merge în Canada.
Acolo discută mult cu ambasadorul sovietic Alexandr Iakovlev.
Mărturiile ulterioare ale lui Iakovlev descriu conversații private despre problemele sistemice ale URSS și necesitatea schimbării.
Așadar, ideile reformatoare ale lui Gorbaciov nu au apărut pentru prima dată la Londra.
8 septembrie 1983. Chequers
La seminarul restrâns al lui Margaret Thatcher despre URSS, politologul britanic Archie Brown atrage atenția asupra lui Gorbaciov ca unul dintre reprezentanții promițători ai noii generații a conducerii sovietice.
Istorica oficială a Foreign Office-ului britanic Gill Bennett, 2 martie 2021, descrie, pe baza arhivelor FCO, interesul ulterior al lui Thatcher pentru stabilirea unui contact cu acesta.
O precizare importantă:
Marea Britanie nu a lucrat doar cu un singur Gorbaciov.
Dar Gorbaciov a fost selectat înainte de a ajunge în funcția de secretar general.
1984. Contactul britanic
Partea britanică pregătește vizita lui Gorbaciov și îl analizează separat ca posibil viitor lider sovietic.
16 decembrie 1984 Gorbaciov se întâlnește cu Margaret Thatcher la Chequers.
Discuția durează aproximativ:
cinci ore.
Apoi Thatcher îi transmite lui Ronald Reagan evaluarea sa asupra lui Gorbaciov.
[Documentul original, în limba engleză; Margaret Thatcher, decembrie 1984]
«I spent about five hours with Gorbachev last Sunday».
[Traducere în ucraineană]
«Duminica trecută am petrecut aproximativ cinci ore cu Gorbaciov».
Ea îl caracteriza drept inteligent, sigur pe sine, capabil să asculte și să poarte o discuție autentică și a scris că se poate colabora cu el. În același timp, îl considera loial sistemului sovietic.
În cadrul discuțiilor au fost abordate:
economia centralizată;
concurența;
controlul de stat;
reforma economică;
tehnologiile occidentale;
securitatea internațională.
Oleg Gordievski era în acel moment simultan angajat al KGB și agent al MI6. Potrivit reconstrucțiilor ulterioare ale fostului director al GCHQ David Omand, 2020 și ale istoricului serviciilor de informații Ben Macintyre, 2018, informațiile lui Gordievski au fost folosite de britanici la pregătirea contactelor, iar el însuși a fost implicat în asigurarea informațională sovietică a vizitei.
Dosarul operativ complet al MI6 nu a fost făcut public.
Prin urmare, aceasta este o reconstrucție secundară, deși una serioasă.
Teoria conspirației
Documentat:
identificarea timpurie a unui lider sovietic promițător → contact direcționat → studierea timp de mai multe ore → evaluare pozitivă → transmiterea acestei evaluări președintelui SUA (N).
Nu este documentat:
Thatcher sau MI6 i-ar fi transmis lui Gorbaciov un ordin gata elaborat sau un plan de desființare a URSS.
Întrebarea privind amploarea influenței externe rămâne o întrebare.
Mai 1985. Campania antialcoolică
Noua conducere a URSS limitează drastic producția, vânzarea și disponibilitatea alcoolului.
Sancțiunile sunt înăsprite.
Numărul magazinelor se reduce.
Lupta împotriva producerii clandestine a alcoolului se intensifică.
Alcoolul devine mai puțin accesibil.
Campania a avut un efect pozitiv real: au scăzut consumul de alcool, beția în public și mortalitatea.
Dar, în același timp, apare un alt set de consecințe.
Un document analitic declasificat al CIA, pregătit la 3 martie 1986, consemna deja reducerea drastică a vânzărilor oficiale, cozile, producția ilegală și opoziția societății.
Același document reamintea funcția politică a alcoolului, pe care autoritățile sovietice o luau în considerare în mod tradițional:
[Originalul documentului, în limba engleză; CIA, 1986]
«diverts popular frustrations into apolitical channels».
[Traducere în ucraineană]
«direcționează nemulțumirea societății către canale nepolitice».
Cu alte cuvinte, chiar și un analist extern considera deja în 1986 alcoolul nu doar o problemă medicală sau economică, ci și un canal de deturnare a frustrării sociale.
Când acest canal a fost blocat brusc, au apărut:
cozile;
piața neagră;
producerea clandestină a alcoolului;
încălcarea cotidiană a interdicțiilor de stat;
iritarea;
pierderile economice ale statului.
Psihologie: reactivitatea
Psihologul Jack W. Brehm a formulat teoria reactivității psihologice încă în 1966.
Când o persoană percepe o anumită libertate ca fiind a sa, iar această libertate este limitată, poate apărea o stare motivațională orientată spre restabilirea ei.
59 de ani mai târziu, Zixi Li și Jingyuan Shi, la 30 iunie 2025, au realizat o meta-analiză:
28 de articole.
33 de studii.
146 de mărimi ale efectului.
Limbajul care limita mai puternic autonomia creștea statistic:
furia;
gândurile negative;
reactivitatea psihologică.
În plus, pentru comportamentul care trebuie repetat de multe ori, efectul limbajului perceput ca amenințător pentru libertate era mai puternic.
Formularea populară este cu mult mai veche decât știința psihologiei:
„fructul interzis este dulce”.
Formularea științifică este mai prudentă:
interdicția nu oprește neapărat comportamentul; în anumite condiții, ea creează o motivație suplimentară de a se opune interdicției.
1986. Glasnost
Concomitent cu conflictul administrativ din jurul campaniei anti-alcool, începe să se extindă glasnostul.
Temele despre care anterior era periculos sau imposibil să se vorbească public pătrund treptat în spațiul informațional permis.
Așadar, o parte a populației dobândește deja experiența cotidiană a conflictului cu interdicția administrativă.
Și, în același timp, se extinde canalul prin care nemulțumirea față de sistem poate fi exprimată public.
24–25 noiembrie 1987. Stasi
La Berlinul de Est, Stasi desfășoară operațiunea Aktion Falle împotriva Umweltbibliothek din opoziție — Biblioteca Ecologică de pe lângă Biserica Zion.
Au fost arestate:
7 persoane.
Printre acestea:
un adolescent de 14 ani.
Însă informația operativă era eronată: publicația pentru care venise Stasi nu era tipărită chiar în momentul raidului.
Rezultatul:
proteste;
solidaritate din partea bisericii;
atenție internațională;
eliberarea celor reținuți;
creșterea bruscă a notorietății Umweltbibliothek înseși.
Cercetătoarea Silke Kettelhake, la 26 noiembrie 2018, caracterizează rezultatul drept o înfrângere serioasă pentru pretenția Stasi de atotputernicie.
Operațiunea desfășurată pentru reprimarea mediului de opoziție a produs efectul opus: i-a extins sprijinul, a accelerat politizarea și a slăbit prestigiul aparatului represiv însuși.
Psihologie: represiune → mobilizare
Represiunea nu are un singur efect garantat.
Ea poate intimida și demobiliza.
Dar, în alte condiții, poate:
crea un sentiment de nedreptate;
arăta un adversar comun;
crea solidaritate;
transforma un grup apolitic într-unul politic.
Karl-Dieter Opp, 1994, a studiat acest mecanism tocmai pe baza mobilizării revoluționare din RDG în 1989.
Teoria conspirației
Putea Aktion Falle să fi fost o operațiune desfășurată intenționat astfel încât să discrediteze chiar Stasi?
Arhivele disponibile nu dovedesc acest lucru.
Documentele existente corespund mai degrabă versiunii:
informație operativă eronată → acțiune represivă → recul neașteptat.
Pentru a trece la versiunea unei autodiscreditări intenționate ar fi nevoie de un document privind un asemenea plan.
1988. Reforma politică în URSS
Cursul gorbaciovist depășește deja limitele perfecționării economice.
Conferința a XIX-a a partidului lansează o reformare amplă a raportului dintre partid și organele de stat.
Se formează un nou Congres al Deputaților Poporului.
Se pregătește mecanismul alegerilor competitive.
Așadar, vechiul sistem al puterii încă există.
Alături de el se construiește deja o nouă sursă de legitimitate politică.
Noiembrie 1988. RDG interzice Sputnik
Revista sovietică Sputnik a început, în spiritul glasnostului, să abordeze teme pe care conducerea RDG nu dorea să le dezvăluie.
După publicarea unui articol despre pactul Hitler–Stalin, revista a fost de facto interzisă.
Arhivele Federale Germane menționează că reacția a fost mult mai puternică decât anticipase conducerea.
La oficiul poștal central din Erfurt, numai până la sfârșitul lunii noiembrie, au fost primite peste:
700 de sesizări
din partea abonaților, protestând împotriva încetării difuzării revistei.
Au apărut inscripții publice:
„Sputnik lebt” — „Sputnik trăiește”.
Au protestat chiar și membri ai SED; unii au părăsit partidul. Arhivele Federale menționează explicit scăderea autorității partidului ca urmare a acestei interdicții.
Informații interzise.
Informația a devenit mai importantă din punct de vedere politic.
Ianuarie 1989. RDG și dreptul de a călători
Noua procedură pentru călătoriile în străinătate urma să reglementeze accesul la plecare.
În practică, unei părți a cetățenilor le-a devenit și mai greu chiar să depună o cerere.
Potrivit informațiilor secrete ale ministrului Afacerilor Interne al RDG, Friedrich Dickel, din 10 februarie 1989, numai în luna ianuarie:
95 145 de cereri au fost aprobate.
În:
67 323 de cazuri
cererile nici măcar nu au fost acceptate.
Motivul formal:
[Originalul documentului, în germană; Ministerul Afacerilor Interne al RDG, 10.02.1989]
«wegen fehlender Voraussetzungen».
[Traducere în ucraineană]
„din cauza lipsei condițiilor prealabile necesare”.
Psihologie: deprivarea relativă
Séamus A. Power, Thomas Madsen și Thomas A. Morton, la 20 iunie 2020, sintetizează cercetările despre deprivarea relativă — deprivarea relativă.
Omul nu reacționează doar la nivelul absolut al situației sale.
Comparația este importantă:
altora le este permis — mie nu;
ieri era permis — astăzi nu;
dreptul există — dar accesul la el este distribuit inegal.
RDG a dat posibilitatea milioanelor de oameni să vadă că o călătorie în Occident este posibilă.
Apoi unei părți a oamenilor au început să i se refuze ostentativ chiar și primirea cererii.
26 martie 1989. URSS votează
Încep alegerile deputaților poporului din URSS, cu o alternativă reală în parte dintre circumscripții.
Pentru prima dată, un număr mare de alegători primește posibilitatea de a nu se limita la aprobarea unui singur candidat propus.
Ulterior, la ședința Biroului Politic din 28 martie, însuși Gorbaciov a numit alegerile excepționale pentru istoria sovietică și a recunoscut amploarea problemelor pentru autoritatea partidului.
Vechiul sistem politic este deja slăbit.
Noul sistem încă nu s-a consolidat.
Psihologie: opinia privată și supunerea publică
Economistul Timur Kuran, în octombrie 1991, analizând tocmai revoluțiile din Europa de Est din 1989, a descris mecanismul falsificării preferințelor — falsificarea preferințelor.
O persoană poate să nu susțină regimul în privat, dar să demonstreze public loialitate, deoarece se teme de consecințe.
Ceilalți văd doar loialitatea publică.
De aceea, fiecare poate considera în mod eronat că:
„sunt nemulțumit, dar toți ceilalți susțin sistemul”.
Când suficient de mulți oameni își arată deschis dezacordul, iar ceilalți văd că sunt mulți cei care nu sunt de acord, schimbarea comportamentului public poate deveni în cascadă.
Tocmai de aceea, sistemele politice par uneori absolut stabile literalmente până în momentul prăbușirii rapide.
Toamna anului 1989. RDG
Exodul cetățenilor prin Ungaria și alte țări ia amploare.
Protestele devin de masă.
La 4 noiembrie 1989, la Alexanderplatz din Berlin se adună aproximativ:
500 000 de demonstranți.
Două zile mai târziu, la Leipzig are loc o demonstrație de masă.
7 noiembrie demisionează guvernul RDG.
8 noiembrie — Biroul Politic.
9 noiembrie 1989
Noul regulament privind ieșirea din RDG urma să fie introdus efectiv la 10 noiembrie, pentru ca autoritățile de frontieră să aibă timp să primească instrucțiunile.
Dar la 18:53, pe 9 noiembrie, Günter Schabowski anunță noile reguli la o conferință de presă internațională.
Un jurnalist întreabă când intră acestea în vigoare.
[Оригінал, німецькою; Günter Schabowski, 09.11.1989]
«Sofort, unverzüglich».
[Переклад українською]
„Imediat, fără întârziere”.
Vestea se răspândește în câteva minute.
Mii de oameni se îndreaptă spre punctele de trecere a frontierei.
Grănicerii nu au instrucțiuni noi corespunzătoare.
Pe Bornholmer Straße mulțimea crește.
Adjunctul șefului controlului pașapoartelor anunță:
[Оригінал, німецькою; Bornholmer Straße, 09.11.1989]
«Ich stelle die Kontrolle ein und lasse die Leute raus».
[Переклад українською]
„Opr opresc controlul și las oamenii să treacă”.
Până la 00:15, pe 10 noiembrie, prin acest singur punct de trecere au trecut aproximativ:
20.000 de oameni.
Centrul politic primise deja o nouă realitate.
Două evenimente îndepărtate
17 iulie 1918.
Acțiunea ireversibilă fusese deja realizată la fața locului.
Centrul primește informația după realizarea ei.
Apoi operează cu faptul împlinit.
9 noiembrie 1989.
Anunțul devansează procedura prevăzută.
Executanții nu au instrucțiunile necesare.
La fața locului se creează un fapt ireversibil.
Centrul operează deja cu noua realitate.
Aceasta este o analogie structurală a procedurilor.
Ea nu constituie o dovadă a unei legături cauzale între Ekaterinburgul anului 1918 și Berlinul anului 1989.
14–15 martie 1990. PCUS și președinția
La 14 martie 1990 a fost modificat articolul 6 din Constituția URSS.
PCUS își pierde monopolul politic consfințit constituțional.
La 15 martie, Mihail Gorbaciov devine Președintele URSS.
Așadar:
glasnostul a slăbit monopolul informațional;
alegerile competitive — pe cel al numirilor și pe cel electoral;
modificarea articolului 6 — pe cel juridic;
președinția a creat un centru al puterii supreme de stat, separat de verticala tradițională a partidului.
Gorbaciov rămânea în continuare și secretar general al PCUS.
Vechiul mecanism continua să existe.
Noul mecanism se construia deja.
Conspiraționismul
O posibilă interpretare:
controlul vechiului sistem s-a păstrat atât timp cât se crea un nou mecanism al puterii, astfel încât vechiul sistem să nu-l poată opri pe cel nou.
Succesiunea funcțională este documentată.
Afirmația privind existența unui inițiator extern al unui asemenea proces — nu.
1991. Uniunea care avea o lege privind retragerea
Încă la 3 aprilie 1990, URSS a adoptat o lege specială privind procedura de retragere a unei republici unionale.
Aceasta prevedea o procedură complexă, un referendum și mecanisme tranzitorii.
Așadar, în 1991 exista o procedură juridică, stabilită chiar de URSS, pentru modificarea componenței Uniunii.
24 august 1991. Ucraina
Ne-am întors la început.
346 de voturi „pentru”.
Ucraina își proclamă independența.
Dar declarația parlamentară nu este încă veriga finală.
1 decembrie 1991. Oamenii
La referendum s-au prezentat:
31 891 742 de alegători.
Prezența la vot:
84,18%.
Independența a fost susținută de:
28 804 071 de persoane.
90,32%.
Acest fapt este esențial.
Orice versiune despre dezmembrarea controlată a URSS, despre o înțelegere între elite sau despre o operațiune specială externă, dacă pretinde că este serioasă, trebuie să explice și acest rezultat.
Nu se pot transforma aproape 29 de milioane de voturi ale ucrainenilor într-o mărime inexistentă.
8–26 decembrie 1991. Dezmembrarea
8 decembrie liderii Moscoviei, Ucrainei și Belarusului semnează Acordurile de la Belovejskaia.
9 decembrie Gorbaciov contestă public dreptul celor trei lideri de a decide singuri soarta întregii Uniuni și vorbește despre necesitatea unei proceduri juridice.
25 decembrie Gorbaciov părăsește funcția de președinte al URSS.
26 decembrie Consiliul Republicilor al Sovietului Suprem al URSS constată încetarea existenței Uniunii.
Așadar:
1922 — construirea juridică a Uniunii.
1991 — dezmembrarea sa politică și juridică.
Iar mecanismul dezmembrării efective nu a fost o simplă executare în oglindă a procedurii prevăzute de legea din 3 aprilie 1990.
Teoriile conspiraționiste
A numi desființarea URSS o operațiune politică specială poate fi o ipoteză.
Pentru a transforma această ipoteză într-un fapt stabilit, sunt necesare documente privind planul prealabil și coordonarea executanților.
În același timp, nicio asemenea versiune nu poate ignora un fapt distinct:
90,32% dintre participanții la referendumul ucrainean au susținut independența.
Lumea recunoaște Ucraina
După referendum, recunoașterea Ucrainei se accelerează brusc.
SUA (N) au recunoscut oficial Ucraina la 25 decembrie 1991 — în ultima zi a președinției lui Gorbaciov asupra unei URSS deja aproape inexistente.
China — 27 decembrie 1991.
Franța — 27 decembrie.
Vaticanul, potrivit cronologiei diplomatice oficiale ucrainene, a recunoscut Ucraina în ianuarie 1992; relațiile diplomatice au fost stabilite la 8 februarie 1992.
În materialele noastre anterioare figura „30 ianuarie 1992”. Nu am identificat documentul primar care să ateste exact această dată, așa că ea nu apare aici.
5 decembrie 1994. Budapesta
Ucraina, Moscovia, SUA (N) și Regatul Unit semnează Memorandumul de la Budapesta.
[Originalul documentului, în limba engleză; 05.12.1994]
«respect the Independence and Sovereignty and the existing borders of Ukraine».
[Traducerea în ucraineană]
„a respecta independența, suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei”.
Documentul conține, de asemenea, angajamente de a se abține de la amenințarea cu forța și de la constrângerea economică și prevede consultări.
Este importantă precizia: prevederea privind solicitarea imediată a asistenței Consiliului de Securitate al ONU este formulată în mod specific pentru agresiunea sau amenințarea cu agresiunea prin utilizarea armelor nucleare.
Prin urmare, memorandumul nu poate fi descris ca un tratat privind intervenția militară automată a SUA (N) sau a Regatului Unit de partea Ucrainei.
Dar respectarea frontierelor și renunțarea la folosirea forței sunt înscrise în mod direct în text.
Anii 1990. Pallavicini
Economistul italian Giancarlo Pallavicini a fost unul dintre primii consultanți occidentali ai conducerii sovietice, iar apoi ai conducerii postsovietice, în problemele reformelor economice.
Enciclopedia italiană Treccani consemnează colaborarea sa cu mediul reformator sovietic, în special cu Leonid Abalkin, iar mai târziu — cu Elțin.
Poziția publică a lui Pallavicini era paradoxală în raport cu ceea ce avea să se întâmple ulterior:
el a avertizat împotriva unei privatizări prea rapide, prognozând transferul proprietății către un cerc restrâns al establishmentului și distrugerea sistemului economic.
Teoria conspirației
Există cel puțin trei versiuni posibile:
a încercat într-adevăr să oprească acest lucru;
a înțeles consecința, dar nu a controlat procesul;
critica publică crea un alibi, în timp ce, în privat, el favoriza contrariul.
Documentată este deocamdată doar poziția publică.
De asemenea, există din punct de vedere istoric vechea familie patriciană Pallavicini/Pallavicino, însă legătura genealogică dintre acest economist și linia patriciană respectivă nu a fost stabilită de noi până în prezent.
11 noiembrie 1996. Cadrele afgane în noua economie
În cimitirul Kotleakovskoie din Moscova, în timpul comemorării conducătorului unui fond pentru veterani, explodează o bombă.
14 morți.
50 de răniți.
24 — grav.
Cercetătoarea Emily Elisabeth Hoge, 21 iulie 2026, caracterizează acest atac drept punctul culminant al conflictului din interiorul organizației veteranilor „afgani”, o parte dintre membrii căreia a intrat în criminalitatea organizată și în antreprenoriatul coercitiv al economiei postsovietice.
1979–1989:
învățarea violenței organizate în război.
Anii 1990:
o parte dintre oamenii instruiți își vinde capacitatea de a recurge la violență deja în interiorul noii ordini economice.
1997. GUAM
Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Moldova formează un format politic care ulterior va deveni GUAM.
Toate cele patru state s-au confruntat cu conflicte teritoriale.
În propriile documente oficiale, GUAM leagă direct conflictele nesoluționate de pe teritoriul Azerbaidjanului, Georgiei, Moldovei și Ucrainei de amenințările la adresa suveranității și integrității lor teritoriale.
Mecanismele sunt diferite.
În Transnistria este documentată o îndelungată influență militaro-politică moscovită.
În Georgia — ocupația militară moscovită a Abhaziei și Osetiei de Sud.
În Ucraina — ocuparea Crimeii și a unei părți din Donbas, iar din 2022, un război pe scară largă.
Cazul Karabahului este diferit din punct de vedere istoric, de aceea nu poate fi descris cu onestitate prin formula „Moscova a ocupat Azerbaidjanul”.
O singură centură geopolitică.
Patru conflicte teritoriale.
Mecanisme de execuție diferite.
2003. Irakul și Iranul
După invazia coaliției conduse de SUA (N), regimul lui Saddam Hussein a fost lichidat, iar vechea armată și o parte semnificativă a aparatului de stat au fost desființate.
Irakul a slăbit brusc ca adversar regional istoric al Iranului.
Cercetătoarea Louise Fawcett, Oxford University, 6 martie 2023, caracterizează anul 2003 drept un moment de cotitură important pentru extinderea posibilităților regionale ale Iranului.
Așadar:
SUA (N) au lichidat unul dintre principalii adversari ai Iranului — fapt.
Iranul a obținut un avantaj strategic în urma rezultatului — fapt.
Că obiectivul SUA (N) a fost tocmai consolidarea Iranului nu rezultă automat din aceste două fapte.
Acesta este un exemplu de control util pentru întregul nostru material.
Rezultatul nu constituie o dovadă automată a intenției.
Dar dacă același rezultat previzibil se repetă de multe ori după ce mecanismul său a devenit deja cunoscut, întrebarea privind intenția devine tot mai firească.
3 aprilie 2008. „Veți fi membri”
Summitul NATO de la București.
În ceea ce privește Ucraina și Georgia, aliații consemnează:
[Оригінал документа, англійською; NATO, 03.04.2008]
«We agreed today that these countries will become members of NATO».
[Traducere în ucraineană]
«Am convenit astăzi că aceste țări vor deveni membre ale NATO».
Dar atunci nu li se acordă Membership Action Plan — Planul de acțiune pentru aderare —.
Rezultatul promis.
Mecanismul de realizare a acestuia este amânat.
2009. RESET
6 martie 2009, Geneva.
Hillary Clinton și Serghei Lavrov apasă un buton simbolic reset.
Inscripția în moscovită se dovedește a fi și tradusă necorespunzător: în locul exactului «resetare» a fost folosit un cuvânt mai apropiat de «supraîncărcare».
Simbolurile ceremoniei oficiale au fost drapelele de stat ale SUA (N) și Moscovia, precum și același buton roșu-galben.
6 iulie 2009 Barack Obama și D. Medvedev-Romanov-Anhalt-Zerbst-Holstein-Gottorp creează o comisie prezidențială bilaterală — „resetarea” capătă o formă instituțională.
9 noiembrie 2009
Berlin.
Exact la 20 de ani de la deschiderea zidului.
La festivități sunt prezenți, printre alții:
Angela Merkel;
D. Medvedev-Romanov-Anhalt-Zerbst-Holstein-Gottorp;
Hillary Clinton;
Gordon Brown;
Nicolas Sarkozy;
Mihail Gorbaciov;
Lech Wałęsa.
De-a lungul fostului zid sunt instalate mii de piese mari de domino simbolice.
Ele cad una după alta.
Martie 2009:
RESET.
Iulie:
instituționalizarea RESETĂRII.
9 noiembrie:
liderii de stat asistă la căderea simbolică a pieselor de domino de-a lungul fostei frontiere.
Conspiraționismul
Interpretarea simbolică a vulturilor bicefali, a însemnelor dinastice, a datelor sau a pieselor de domino poate face parte din interpretarea autorului.
Ea nu dovedește, prin ea însăși:
genealogia ascunsă a lui D. Medvedev-Romanov-Anhalt-Zerbst-Holstein-Gottorp;
transmiterea secretă a puterii dinastice;
sau existența unui centru operațional unic al evenimentelor din 2009.
Pentru aceasta este necesară o linie documentară separată.
10 aprilie 2010. Smolensk
În apropiere de Smolensk s-a prăbușit avionul prezidențial polonez.
Au murit:
96 de persoane.
Printre acestea:
președintele Poloniei, Lech Kaczyński;
Maria Kaczyńska;
comandanți de rang înalt;
parlamentari;
funcționari de stat;
reprezentanți ai organizațiilor civice.
Premierul Donald Tusk și guvernul polonez nu se aflau la bord.
În anii 2025–2026, ancheta penală poloneză nu fusese finalizată definitiv; autoritățile poloneze continuau procedurile privind controlorii de trafic moscoviți și verificau diverse versiuni, inclusiv sabotajul.
Prin urmare, faptul documentat este:
96 de persoane decedate.
Fapt care nu este documentat printr-o concluzie judecătorească definitivă:
eliminarea intenționată a 96 de persoane.
Din acest motiv, aceste 96 nu vor fi incluse în suma noastră inferioară de persoane ucise.
4 martie 2014. „Nu luăm în considerare”
După apariția trupelor moscovite în Crimeea, dublura lui Putin, care a murit în 2004 a negat public planurile de anexare a peninsulei.
Peste două săptămâni, 18 martie, la Moscova este semnat tratatul privind „aderarea” sa.
Acesta este unul dintre exemplele pentru o viitoare rubrică distinctă:
Spus → făcut.
Un singur exemplu, luat în sine, nu dovedește nimic despre regula generală.
Pentru verificarea principiului:
„dacă regimul spune categoric «nu se va întâmpla», verifică dacă tocmai acest lucru nu este pregătit”
trebuie adunate toate, nu doar declarațiile predictive reușite și categorice, și comparate cu acțiunile ulterioare.
12 februarie 2015. Minsk
Pachetul de măsuri pentru punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk prevede încetarea focului, retragerea armamentului și alte măsuri.
Dar numai în anul 2016, Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE a efectuat:
26 956 de patrule.
A înregistrat:
320 130 de încălcări ale regimului de încetare a focului.
A observat:
3 099 de cazuri
de amplasare a armamentului cu încălcarea liniilor de retragere convenite.
Și s-a confruntat cu:
1 950 de restricții privind libertatea de circulație.
Încetarea focului exista în document.
Războiul nu fusese înlăturat.
2019–2020. Ajutorul care fusese deja aprobat
Congresul SUA (N) a alocat Ucrainei ajutor pentru securitate.
În vara anului 2019, administrația SUA (N) a suspendat o parte din fonduri.
La 16 ianuarie 2020, Government Accountability Office — Curtea de Conturi a SUA (N) — a concluzionat că reținerea a aproximativ:
$214 000 000
din ajutorul alocat Ministerului Apărării al Ucrainei din motive politice a încălcat Impoundment Control Act.
Așadar, aici cuvântul „tergiversare” nu reprezintă o evaluare.
Banii fuseseră aprobați.
Utilizarea lor a fost întârziată.
24 februarie 2022
Moscovia începe invazia pe scară largă.
Linia de contact de la Minsk nu a devenit o frontieră pașnică permanentă.
A devenit configurația inițială pentru următoarea fază a războiului.
De aici rezultă doar o concluzie restrânsă, dar deja confirmată empiric:
încetarea focului de-a lungul liniei de contact, fără eliminarea posibilității unui atac repetat, nu este echivalentă cu încheierea războiului.
Septembrie 2022. „Nu se discută” → mobilizare
La 13 septembrie 2022, Kremlinul comunica faptul că mobilizarea generală nu se discută.
La 21 septembrie, dublura lui Putin, care a murit în 2004 a anunțat „mobilizarea parțială”.
Oficial, au fost mobilizați:
300 000 de oameni.
Kremlinul însuși a recunoscut ulterior problemele desfășurării mobilizării.
Încă un exemplu:
declarație → după un interval scurt, acțiune statală opusă.
Nu este o lege a naturii.
Un fapt pentru viitorul corpus complet al declarațiilor.
24 februarie 2023. China: formula de pace
Republica Populară Chineză își face publică poziția cu privire la război.
În aceasta se regăsesc simultan:
apelul la respectarea suveranității și integrității teritoriale;
apelul la încetarea ostilităților;
apelul la negocieri;
opoziția față de sancțiunile unilaterale.
Ulterior, NATO va numi RPC decisive enabler — facilitatorul decisiv al războiului moscovit, prin sprijinirea bazei industriale de apărare a Moscoviei.
În 2026, UE va aplica deja sancțiuni împotriva structurilor situate în China, implicate în furnizarea complexului militar-industrial moscovit.
Din nou, două serii distincte de fapte:
retorica oficială a păcii.
comportamentul material.
2024. India
India insistă asupra dialogului și diplomației.
În același timp, India și Moscovia continuă oficial să-și caracterizeze relațiile drept:
«un parteneriat strategic special și privilegiat».
Așadar, apelul la încheierea războiului nu înseamnă o ruptură automată a parteneriatului strategic cu statul care poartă acest război.
2024. Vaticanul și „steagul alb”
În martie 2024, Francisc, vorbind despre Ucraina, a folosit imaginea „steagului alb” și a negocierilor.
După reacția internațională, reprezentanții Vaticanului au explicat că era vorba despre negocieri, nu despre un apel la capitularea necondiționată.
Pentru cronica noastră este suficient exact acest lucru:
retorica negocierilor apare atunci când teritoriile ocupate rămân sub controlul agresorului.
2022–2026. „Nu acum”
În ajutorul occidental acordat Ucrainei s-a repetat în mod repetat o succesiune documentată.
Tancuri.
ATACMS.
F-16.
Utilizarea unei părți a armelor occidentale împotriva obiectivelor militare de pe teritoriul Moscoviei.
La început, anumite decizii erau amânate sau interzise din cauza temerilor privind escaladarea.
Ulterior, restricțiile respective erau ridicate parțial sau complet.
Așadar:
armele care astăzi sunt considerate prea periculoase pentru a fi transferate pot fi transferate mâine, după schimbarea evaluării politice a riscului.
Iar timpul dintre „nu” și „da” nu se mai întoarce.
Psihologia: repetiția
În 1977, psihologii Lynn Hasher, David Goldstein și Thomas Toppino au arătat că afirmațiile plauzibile repetate erau ulterior evaluate ca fiind mai adevărate decât cele noi.
În 2015, Lisa Fazio, Nadia Brashier, B. Keith Payne și Elizabeth Marsh au arătat că nici măcar cunoștințele existente nu protejează complet împotriva acestui mecanism.
Acesta este numit illusory truth effect — efectul adevărului iluzoriu.
Repetiția facilitează procesarea cognitivă a afirmației.
Ceea ce este familiar începe să pară mai natural.
În anumite condiții — mai plauzibil.
Acest lucru nu dovedește că repetarea de multe ori a unei formule politice îi va determina în mod garantat pe toți să o accepte.
Dar explică de ce o formulă care la început pare de neconceput poate fi percepută, după a suta repetare, pur și simplu ca una dintre „opțiunile realiste”.
2026. Oprirea pe linia de contact
Acum să punem alături doar faptele deja prezentate.
1994.
Integritatea teritorială și frontierele Ucrainei au fost confirmate în scris în Memorandumul de la Budapesta.
2014.
Crimeea este ocupată.
Începe războiul din Donbas.
2015.
Mecanismul de încetare a focului de la Minsk.
2016.
OSCE consemnează 320 130 de încălcări doar într-un singur an.
2022.
Invazia pe scară largă.
2022–2026.
Anumite sisteme de armament și modalități de utilizare a acestora sunt considerate inițial prea escaladatoare, iar ulterior sunt permise.
2026.
Opțiunile pentru oprirea ostilităților de-a lungul liniei de contact de facto sunt din nou discutate.
Prin urmare, afirmația:
„oprirea focului” nu este echivalentă cu „eliminarea cauzelor și a posibilității unui război ulterior”
nu mai are nevoie de profeție.
Experiența Minskului a demonstrat acest lucru.
Iar previziunea privind ceea ce se va întâmpla după o nouă înghețare este deja o altă categorie.
Vom reveni la ea la sfârșit.
Maghrebul și Europa
Uniunea Europeană, simultan:
își intensifică lupta împotriva migrației ilegale;
și dezvoltă programe legale de mobilitate a forței de muncă, în special prin Talent Partnerships cu Marocul și Tunisia.
Cercetările contemporane privind politica europeană arată o legătură statistică între creșterea vizibilității problemei migrației și sprijinul acordat unei părți a forțelor politice radicale de dreapta.
Alte lucrări experimentale ample arată că actualizarea temei refugiaților poate intensifica polarizarea politică.
Așadar, este documentat faptul că:
migrația în masă devine nu doar un fenomen demografic, ci și un factor de reconfigurare a câmpului politic.
Teoria conspirației
Previziunea privind o viitoare criză politică majoră pe fondul migrației poate fi verificată.
Teza potrivit căreia actuala politică migraționistă este deja parte a unei operațiuni concrete, planificate dinainte pentru o astfel de criză, nu este în prezent demonstrată documentar.
Intersecția
După întreaga cronologie, se pot elimina denumirile statelor și se pot păstra doar structurile.
Mai multe centre — un singur sistem formal
Tetrarhia romană.
Schimbarea învelișului cu păstrarea legitimității simbolice
Roma.
Noua Romă.
Kayser-i Rûm.
A Treia Romă.
Educația ca reproducere instituțională a sistemului
Seminariile tridentine.
Școala obligatorie prusacă.
Un actor extern folosește actorul politic intern al adversarului
Germania.
Lenin.
Faptul ireversibil precedă procedura normală
Ekaterinburg.
Berlin.
Acțiunea represivă produce un rezultat politic opus
Umweltbibliothek.
Interdicția sporește importanța politică a celui interzis
Campania antialcool.
Sputnik.
Dreptul de a pleca din țară.
Vechiul sistem este slăbit simultan cu crearea unui nou centru de putere
PCUS.
Congresul deputaților poporului.
Președinția.
Persecuția publică și promovarea externă paralelă
Modernismul SUA (N).
Anii 1940–1950.
„Vom putea să-l controlăm”
Hitler.
Rezultatul este promis — mecanismul este amânat
București.
„Nu acum”
Ajutorul pentru Ucraina.
Oprire temporară fără eliminarea posibilității de continuare
Minsk.
S-a spus una — s-a făcut contrariul
Crimeea.
Mobilizarea.
Alte cazuri, care încă urmează să fie sistematizate pe deplin.
Intersecția psihologică
Iar acum, aceleași evenimente fără denumiri politice.
Reactivitatea
Jack Brehm, 1966.
Amenințarea la adresa libertății poate genera motivația de a restabili această libertate.
Deprivarea relativă
Omul se compară nu doar cu un standard absolut, ci și cu alți oameni și cu propriile așteptări.
Represiune → mobilizare
În anumite condiții, pedepsirea comportamentului apolitic politizează ea însăși oamenii.
Falsificarea preferințelor
Timur Kuran, 1991.
Sistemul poate părea unanim atât timp cât oamenii își ascund atitudinea privată.
Cascada
Când ascunderea încetează să mai fie necesară, comportamentul public se poate schimba mult mai repede decât convingerile private.
Efectul adevărului iluzoriu
Hasher, Goldstein & Toppino, 1977; Fazio et al., 2015.
Ceea ce se repetă devine familiar.
Ceea ce este familiar poate părea mai plauzibil.
Reflexul Semmelweis
Un fapt nou, care contrazice imaginea consacrată asupra lumii, poate fi respins tocmai pentru că necesită reconstruirea acestei imagini.
De aceea, acest ultim efect trebuie aplicat și materialului însuși.
Faptul care confirmă imaginea noastră trebuie verificat.
Faptul care o distruge — trebuie verificat și mai riguros.
Materialul nostru
Am început cu votul din 24 august 1991.
Iar apoi am trecut prin:
Roma;
Noua Romă;
titluri imperiale;
Vaticanul;
Prusia;
școala obligatorie;
Semmelweis;
9 noiembrie;
Lenin;
uciderea familiei Romanov;
teroarea de la Petrograd;
crearea URSS;
Hitler;
acordurile de la Lateran;
operațiunile etnice ale NKVD;
politica culturală SUA (N);
Afganistan;
campania împotriva alcoolului;
glasnost;
Stasi;
interzicerea Sputnik;
căderea Zidului Berlinului;
președinția lui Gorbaciov;
referendumul ucrainean;
demontarea URSS;
Budapesta;
GUAM;
București;
RESET;
Smolensk;
Crimeea;
Minsk;
războiul pe scară largă;
întârzierea ajutorului;
repetarea politică a unor construcții deja cunoscute.
În text, numerele nu au fost adunate în mod intenționat într-o singură sumă.
Până în acest moment.
Numărul celor uciși menționați
Numărăm doar episoadele până în acest punct, pentru care în material este indicat în mod direct un număr concret de persoane ucise, împușcate sau executate intenționat.
Nu adăugăm de două ori submulțimile.
Nu îi includem pe răniți.
Nu îi includem pe cei arestați.
Nu includem oamenii care pur și simplu au murit de boli.
Nu includem cele 96 de persoane ucise lângă Smolensk, deoarece uciderea intenționată a acestor oameni nu a fost stabilită juridic.
Nu includem războiul din Ucraina — acesta va fi tratat separat.
Robert Blum.
Familia lui Nicolae al II-lea și suita.
Petrograd.
Kirov.
„Operațiunile naționale” ale NKVD.
Pogromul din noiembrie 1938.
Cimitirul Kotliakovskoe.
Cel puțin 247 787 de persoane ucise.
Aceasta nu este cifra victimelor tuturor proceselor istorice descrise.
Nu este cifra victimelor imperiilor.
Nu este cifra victimelor comunismului, fascismului sau războaielor secolului XX.
Doar suma aritmetică a acelor persoane ucise în mod concret, al căror număr s-a întâmplat să fie menționat în acest material.
Ucraina. 2014 — 24 august 2026
Aici nu există o singură „cifră oficială”.
Iar dacă aceasta ar fi creată prin adunarea mecanică a unor baze de date diferite, ar fi înșelătoare.
ONU folosește metodologii diferite pentru perioade și categorii diferite.
14 aprilie 2014 — 31 decembrie 2021
OHCHR a estimat numărul total al persoanelor decedate asociate conflictului la:
14 200–14 400 de persoane.
Dintre acestea:
cel puțin 3 404 civili;
aproximativ 4 400 de militari ucraineni;
aproximativ 6 500 de membri ai formațiunilor armate.
Aceasta nu înseamnă 14 mii de „civili uciși de Ucraina”.
Acestea sunt toate categoriile principale de persoane decedate de ambele părți ale conflictului, conform metodologiei OHCHR.
24 februarie 2022 — 31 iulie 2026
La data de 13 august 2026, Misiunea de monitorizare a drepturilor omului a ONU în Ucraina a verificat cel puțin:
16 874 de civili uciși.
Dintre aceștia:
820 de copii.
Răniți:
51 273 de civili.
Dintre aceștia:
3 126 de copii.
ONU avertizează direct că numărul real este mai mare, în special în teritoriile ocupate, unde posibilitățile de verificare sunt limitate.
Numai în primele șapte luni ale anului 2026:
1 839 de civili au fost uciși.
10 638 au fost răniți.
Numai în luna iulie:
437 au fost uciși.
2 610 au fost răniți.
Militarii
La 4 februarie 2026, președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a declarat într-o discuție cu France 2 aproximativ:
55 000 de militari ucraineni morți pe câmpul de luptă
de la începutul războiului la scară largă și a menționat separat numărul mare al celor dați oficial dispăruți.
Aceasta este o estimare anunțată public de președinte, nu un audit nominal finalizat la data de 24 august.
Prin urmare, o formulă matematică exactă:
„oficial, din 2014 au murit exact X ucraineni”
nu există astăzi.
Există cifre distincte, clar datate și metodologic diferite.
Pe acestea le păstrăm.
24 august 2026. Hormuz
Prognoza de mai jos este, de asemenea, consemnată fără a privi retrospectiv.
La data de 21 august 2026, Organizația Maritimă Internațională înregistrase deja în zona crizei:
68 de incidente maritime confirmate.
19 decese confirmate ale marinarilor.
IMO sprijină un mecanism special de criză privind Strâmtoarea Ormuz.
Așadar, prognoza este făcută într-un moment în care criza există deja, dar înainte ca rezultatul evoluției sale ulterioare să fie cunoscut.
Profeții-prognoze
Consemnat la 23 august 2026.
Publicat la 24 august 2026.
Acest bloc se deosebește principial de întreaga parte anterioară.
Mai sus au fost prezentate evenimente care deja s-au produs.
Mai jos — afirmații despre viitor.
Prin urmare, ele trebuie nu doar consemnate, ci și infirmabile.
1. Ucraina — 2032
Prognoză: războiul moscovito-ucrainean va continua până în 2032.
Prin „va continua” nu se înțelege aici neapărat un schimb de focuri neîntrerupt, de aceeași intensitate.
Prognoza este considerată valabilă dacă până în 2032 se păstrează cel puțin unul dintre principalele semne ale unui război neîncheiat:
trupele moscovite mențin sub ocupație teritoriu ucrainean împotriva voinței Ucrainei;
nu există o reglementare stabilă, recunoscută internațional, care să fi eliminat în mod real posibilitatea reluării ostilităților;
au loc noi faze semnificative ale luptelor după o încetare temporară a focului.
Dacă până în 2032 va fi încheiată și pusă efectiv în aplicare o reglementare stabilă, amenințarea militară moscovită va înceta și nu va avea loc o nouă fază a războiului — prognoza va fi infirmată.
2. Ormuz — 2029
Prognoză: tensiunile din jurul Strâmtorii Ormuz se vor menține până în 2029.
Prin aceasta se înțelege menținerea unui risc militar-politic semnificativ pentru navigația normală:
incidente militare regulate;
limitarea substanțială a traficului;
constrângere militară directă;
sau o prezență îndelungată de criză, din cauza căreia strâmtoarea nu revine la regimul obișnuit de dinaintea războiului.
Dacă, cu mult înainte de 2029, navigația va reveni în mod stabil la regimul normal, criza militară va înceta și nu va fi reluată — prognoza va fi infirmată.
3. Nu va mai fi ca înainte
Aceasta este o prognoză mai largă.
Ordinea politică, economică și de securitate care a existat înaintea marelui val de crize din 2014–2026 nu va reveni la forma anterioară.
Denumirile vechi se pot păstra.
Pot rămâne aceleași instituții.
Pot rămâne aceleași steaguri și funcții.
Dar se vor schimba funcțiile lor reale, raportul de forțe, modalitățile de control și limitele a ceea ce este permis.
4. Alegerea
Cea mai importantă prognoză este, în același timp, cel mai greu de verificat calendaristic.
Niciun conducător, manager, profesor sau reformator, chiar și cel mai desăvârșit, nu poate înlocui societatea pentru totdeauna.
Dacă ordinea se menține doar printr-o singură persoană, dispariția acestei persoane distruge ordinea.
Dacă un comportament constructiv este reprodus de însăși populația, dispariția unui anumit conducător nu oprește caracterul constructiv.
Prin urmare, direcția finală depinde nu doar de președinți, împărați, secretari generali, pontifi, servicii speciale, armate, bănci și organizații internaționale.
Depinde de plebei.
De capacitatea omului de a:
verifica afirmațiile;
deosebi faptul de interpretare;
observa mecanismul repetitiv;
nu lua ceea ce este familiar drept adevărat doar pentru că a fost repetat de multe ori;
nu respinge un fapt doar pentru că distruge imaginea obișnuită asupra lumii;
menține o ordine constructivă fără constrângere de sus;
și transmite această capacitate generațiilor următoare.
Altfel, noua inchiziție nu va veni neapărat în veșminte medievale.
Ea poate veni cu tehnologii moderne, terminologie corectă, denumiri democratice ale instituțiilor și o explicație convingătoare a motivului pentru care următoarea restrângere a libertății este necesară doar temporar.
Și apoi va deveni ceva obișnuit.
La fel cum devin obișnuite cuvintele repetate.
La fel cum devin obișnuite războaiele repetate.
La fel cum devin obișnuite liniile „temporare” de contact.
Și atunci, după toată cronologia prezentată, nu mai rămâne decât o singură întrebare:
Очінь многа букаф )))
Add new comment