Plebea ca subiect

Republica romană a luat naștere în anul 509 î.Hr., după alungarea ultimului, celui de-al șaptelea rege al Romei — Tarquinius Superbus.

Inițial, republica a fost într-adevăr exclusiv un proiect al patricienilor, însă păstrarea ei și transformarea într-un stat puternic au fost rezultatul luptei înverșunate a plebeilor pentru drepturile lor.

Mai jos este prezentată istoria apariției republicii și a luptei dintre stări, împărțită în etape-cheie.

1. Cum a apărut republica: proiectul patricienilor

Cuvântul „republică” (res publica) se traduce prin „treburile publice”. Totuși, în anul 509 î.Hr., prin „societate” erau înțeleși doar patricienii — aristocrația gentilică.

• Cauza loviturii de stat: Ultimul rege, Tarquinius Superbus, a domnit ca un tiran, i-a reprimat pe senatori și a nesocotit drepturile nobilimii. Picătura care a umplut paharul a fost violența comisă de fiul regelui asupra virtuoasei romane Lucreția.
• Cine a condus: Răscoala a fost declanșată de patricieni, conduși de Lucius Iunius Brutus. Regele a fost alungat, iar în locul puterii unice au fost instituite funcții elective pentru doi consuli (cu un mandat de un an).
• Concluzie: Puterea regală a fost desființată, însă întreaga autoritate politică, religioasă și militară a ajuns în mâinile unui cerc restrâns de familii patriciene. Plebeii (populația de rând) au rămas lipsiți de drepturi.

2. Cum a obținut plebea recunoașterea: epoca secesiunilor

Plebeii constituiau majoritatea armatei romane și baza economică a orașului. Patricienii aveau nevoie de ei pentru purtarea războaielor, iar plebeii au folosit acest lucru drept principală pârghie de presiune. Arma lor principală au fost secesiunile — retrageri din oraș (un fel de greve militare). În fața dușmanului, patricienii au fost nevoiți să facă concesii.

Plebea a obținut recunoașterea de-a lungul a două secole, prin următoarele momente esențiale:

• 494 î.Hr. — Prima secesiune și apariția tribunilor poporului. Plebeii, înarmați complet, s-au retras pe Muntele Sacru, refuzând să apere Roma. Patricienii, speriați, au acceptat un acord și le-au permis plebeilor să-și aleagă propriii apărători — tribunii poporului. Acești tribuni aveau drept de veto (puteau anula orice decizie a magistraților patricieni) și beneficiau de inviolabilitate personală.
• 451–450 î.Hr. — Legile celor XII Table. Înainte de aceasta, patricienii judecau pe baza dreptului cutumiar nescris, ceea ce le permitea să interpreteze legile în folosul lor. Plebeii au obținut consemnarea legilor pe tăblițe de bronz și expunerea lor în Forum. Acest lucru a pus bazele celebrului drept roman.
• 445 î.Hr. — Legea Canuleia. Interdicția strictă privind căsătoriile dintre patricieni și plebei a fost înlăturată. Acest lucru le-a permis familiilor plebeiene bogate să se contopească cu cele patriciene nobile.
• 367 î.Hr. — Legile lui Licinius și Sextius. Plebeii au obținut dreptul de a ocupa cea mai înaltă funcție de stat — consulatul. Legea prevedea ca unul dintre cei doi consuli aleși anual să fie obligatoriu plebeu. De asemenea, a fost limitată cantitatea maximă de pământ public pe care o putea acapara o singură persoană (o lovitură dată oligarhiei patricienilor).
• 287 î.Hr. — Legea Hortensia (punctul final). S-a stabilit că hotărârile adunărilor plebeiene (plebiscitele) aveau putere de lege pentru întregul popor roman, inclusiv pentru patricieni, și nu necesitau aprobarea Senatului.

Astfel, republica a început ca un proiect al patricienilor, care doreau să scape de tirania regală pentru propria libertate. Dar tocmai lupta plebeilor a transformat-o dintr-o oligarhie aristocratică închisă în clasica Republică Romană, cu un sistem complex de control și echilibru.