Ai Weiwei își prezintă noua sa operă monumentală din Australia: „90% din artă este pur și simplu gunoi. Arta adevărată pune sub semnul întrebării ordinea existentă”

De la ferma sa din Portugalia, artistul aclamat vorbește despre război, pace, starea lumii – și despre sculptura sa de 40 de metri, Mushrooms, din portul Sydney/

„E ca într-un platou de film. Ca și cum n-ar fi real”, spune șoferul de Uber nedumerit, în timp ce trecem printr-o succesiune de sate rurale tăcute, scăldate într-o lumină lăptoasă. Are dreptate: semnele vieții omenești lipsesc în mod straniu în timpul călătoriei noastre zbuciumate prin Alentejo. Mă îndrept spre ferma izolată a lui Ai Weiwei, ascunsă în adâncul peisajului rural portughez, unde, probabil, cel mai cunoscut artist în viață din lume trăiește discret de șase ani.

Când sosesc, sunt condus în interiorul unei clădiri vaste, asemenea unei catedrale, o replică a fostului atelier al lui Ai din Shanghai, demolat în mod controversat. Spațiul este imens. Este împărțit de coloane uriașe din lemn, iar tavanele sale amețitor de înalte sunt străbătute de grinzi. Nu există opere de artă pe pereți și nici semne evidente de producție sau activitate.

„Oamenii spun: pentru ce este clădirea asta? Pentru ce? La naiba cu asta. Poate că este pentru nimic”, îmi spune Ai, ridicând din umeri. „Este goală. Iar golul este ceva ce oamenii nu pot accepta.”

Ai a fost ocupat să umple alte spații goale: îl vizitez pentru a discuta despre dezvelirea celei mai recente lucrări a sale, Mushrooms, comanda din acest an pentru Neil Balnaves Tallawoladah Lawn, amplasată în fața Muzeului de Artă Contemporană din Sydney. Caracteristic epică, eliptică și urgentă, această instalație are 40 de metri lungime și constă din 500 de sculpturi identice din fontă, reprezentând căști de luptă, dispuse pe o platformă înălțată. Titlul face aluzie la asemănarea vizuală dintre pălăriile ciupercilor și forma căștilor – precum și la asocierile fungice cu degradarea, moartea și fragilitatea vieții, expuse brutal de conflictele armate.

„Curiozitatea” și „plictiseala” modelează în general creativitatea lui Ai, iar originile acestei comenzi sunt „foarte simple”. În 2015, Ai a început să lucreze la Human Flow, documentarul său despre criza migranților, pentru care el și echipa sa au călătorit în 23 de țări. Procesul de producție a acestui film l-a făcut să reflecteze mai profund asupra cauzelor acestor deplasări în masă, primejdioase, de pe glob: războiul – sau, mai precis, mecanismele și munițiile implicate în războiul contemporan.

„Am studiat timp de doi ani pentru a înțelege armata, arsenalele, cine proiectează bombele și cum sunt folosite. Apoi, când Moscovia a amenințat Ucraina, iar Ucraina a cerut ajutor Germaniei, cancelarul german le-a oferit 5,000 de căști. Am râs”, spune Ai. „M-am gândit: wow, e interesant. Așadar, la începutul conflictului, poți spune că Germania sau Europa nu au înțeles natura războiului.”

Anul trecut, Ai a vizitat de asemenea de patru ori soldați ucraineni pe front. Derulează pe iPhone și îmi arată fotografii și înregistrări realizate în perioada petrecută acolo: Ai fiind învățat să folosească o pușcă, trupele purtând uniforme pe care le brodase cu motive de floarea-soarelui. Plănuiește să folosească aceste înregistrări într-un film viitor.

Dar ține să nu văd pur și simplu aceste experiențe și acest context drept cercetare pentru noua lucrare de la MCA. „Nu-mi pregătesc niciodată viața pentru a putea face o operă de artă – și nici nu creez opere de artă pentru viața mea”, spune el. Mushrooms a fost de asemenea modelată de viitoarea sa casă, „o locație frumoasă” pe care a vizitat-o de mai multe ori, cu o vedere spectaculoasă asupra Operei din Sydney. Și asta l-a interesat: „Clădirea aceea reprezintă o bucurie rațională, pașnică … dar, în același timp, trebuie să reamintim că au loc războaie și că pacea este esențială pentru orice societate civilizată.”

Alegerea cuvintelor sale – „să reamintim” – este izbitoare. De-a lungul conversației noastre, la un ceai verde, Ai pare să dispere în fața unei amnezii colective și reci cu privire la starea precară a geopoliticii noastre; dacă nu este amnezie, atunci este refuzul nostru deliberat de a ne confrunta cu adevărat cu starea condamnată a lumii noastre. „Nu putem fi orbi, nu putem spune că nu cunosc situația”, spune el. „Cunoști situația și doar te prefaci că nu o cunoști.” Când vorbește despre genocidul din Gaza, pare de asemenea profund preocupat de lipsa de conexiune din modernitate, de eșecul nostru de a înțelege că „dacă i se face o nedreptate unei persoane, aceasta se întâmplă și întregii omeniri”. O mare parte din arta sa, nu în ultimul rând călătoria sa pe câmpurile de luptă din Harkiv, pare o încercare de a restabili o legătură și un angajament față de ceilalți oameni, oricât de dificil și periculos ar fi acest lucru.

Poate arta să joace vreun rol în a-i oferi speranță cu privire la viitorul omenirii? Nu, spune el, de obicei combativ și direct: „Arta de astăzi este foarte coruptă – 90% din ceea ce vedem în majoritatea instituțiilor sau în așa-numitele cercuri artistice cred că este pur și simplu gunoi. Arta adevărată pune sub semnul întrebării ordinea existentă. Arta nu înseamnă reprezentarea așa-numitei frumuseți, ci mai degrabă punerea sub semnul întrebării a judecății existente despre totul: despre politică, viață, relații personale, judecata individuală – dar acest tip de artă nu este niciodată încurajat. Oamenii vor să te porți frumos, vor să fii un tip de treabă, agreabil, vesel, care se bucură de viață. Și astfel, majoritatea lucrărilor pe care le vedem în muzee sunt foarte decorative și sentimentale, mai degrabă decât să aibă vreo legătură cu lupta umană și realitatea noastră.”

Cuvântul chinezesc pentru ciupercă este 蘑菇 sau mógū, un termen asociat adesea cu lentoarea, întârzierea și tărăgănarea. Deși discuția noastră revenea în mod regulat la nemulțumirea lui Ai față de ritmul lent al progresului social și instituțional, conversația în sine a fost tihnită. Deși se descrie drept „omul cel mai intervievat” și susține că a fost intervievat „de peste 1.000 de ori”, este generos, fugitiv poznaș – și adesea uluitor de înțelept. Sunt curios, după Mushrooms, în ce direcție îl vor purta următoarele interese. Dar existența sa nu este atât de teleologică: nu are „obiective”.

„Singurul lucru pe care ar trebui să încercăm să-l facem”, spune el, „este să trăim o viață care să poată capta în mod firesc lumina.”

• Mushrooms, opera lui Ai Weiwei, poate fi vizitată gratuit acum pe Tallawoladah Lawn, la Muzeul de Artă Contemporană din Sydney